După 140 de kilometri de probă specială pe asfalt ud şi acoperit cu zăpadă sau gheaţă, echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu a fost cel mai bine clasat din cadrul Napoca Rally Academy. Cei doi au făcut o cursă inteligentă şi în final au reuşit să-şi atingă obiectivele şi au terminat pe locul 1 la Juniori şi pe 5 la general.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns la sosire. Am învăţat enorm de mult în cele două zile de la Braşov. Un ajutor important a venit din partea pneurilor DMACK care s-au comportat excelent în condiţiile dificile, mai ales pe speciala Babarunca, cea mai grea a raliului”, a spus Simone Tempestini, la finalul etapei de la Braşov.
Câştigătorii clasei 11 din sezonul trecut, Daniel Ungur şi Toni Avram au început sezonul cu o victorie şi au adus puncte importante pentru Napoca Rally Academy. După o primă zi excelentă în care s-a instalat pe prima poziţie la clasă, echipajul s-a confruntat cu probleme tehnice şi în ziua a treia a retrogradat până pe locul 3 în clasamentul clasei, dar au reuşit să rezolve problemele în primul parc de service astfel încât pe următoarele două bucle, Daniel Ungur şi Toni Avram au reuşit să revină pe prima poziţie.
„Frig, zăpadă, gheaţă, viscol, vânt, grindină, lapoviţă, brumă, chiciură, ud, umed. Asta am găsit la prima etapă a sezonului şi tocmai de aceea punctele obţinute aici sunt cu atât mai importante. Ne-am găsit ritmul repede cu maşina şi asta ne bucură şi ne face încrezători pentru ceea ce ne-am propus în acest an”, a spus Daniel Ungur.
După prima zi a raliului, echipajul Florinel Tincescu/Iulian Nicolaescu era pe locul secund, poziţie pe care a păstrat-o până la final. „Sunt bucuros că am reuşit să ne atingem obiectivul, acela de a aduce maşina în parcul de service de final, într-un raliu atât de greu. Am trecut prin câteva momente dificile dar am ajuns la final şi deja ne gândim la următoarea etapă, cea de la Timişoara, unde n-am propus să câştigăm”, a spus Florinel Tincescu.
Echipajele Marco Tempestini/Dorin Pulpea şi Bogdan Marişca/Sebastian Itu au plecat de la Braşov fără niciun punct după ce au căzut victime condiţiilor meteorologice extrem de dificile din prima parte a zilei secunde.
„Am riscat mult pe această probă şi din păcate am ieşit de pe drum într-o zonă fără spectatori. Ne-am împotmolit în zăpadă şi nu am mai putut pleca. Trebuia să ne asumăm nişte riscuri aici, dar fără pneuri adecvate a fost extrem de dificil. Acum urmează etapa de la Timişoara şi trebuie să începem să adunăm puncte”, a spus şi Tempestini.
Performanţele echipajelor implicate în Tess Rally 2013 au urcat Napoca Rally Academy până pe treapa a treia a podiumului. „Faptul că am reuşit să strângem 52 de puncte la echipe fără ca două echipaje să puncteze nu este rău deloc. Sunt mândru de performanţele juniorilor şi de rezultatul excelent obţinut de Daniel Ungur”.
MAI MULTE DETALII PRECUM ŞI UN MATERIAL HARLEM SHAKE NAPOCA RALLY GĂSIŢI MAI JOS: